Textil

Se pare ca cerul mi a refuzat astazi portia de buna voie. Ma gasesc rastignit pe un scaun de lemn intr o liniste abrupta. N am mai fost de mult intr un asemenea loc, atata relaxare, suav parcurge creionul foaia lasand un ecou melancolic in toata incaperea. Masa trosneste , foile indoite vibreaza. Uitasem cum aceasta liniste profunda imi acopera gandurile si mi deschide sufletu. 4 oameni. Nicio voce stridenta care sa incerce rasunetul creionului a mi-l acoperi. Niciun strigat, doar simpla liniste. Cu toate acestea, o existenra devine inconfortabila. O camasa, guler negru, privire sfidatoare izvorata dintr un concept dramatic de stupid. O gandire agresiva cu asteptari ireale ma deranjeaza. Insa un izvor de calm invaluie mintea. Un susur auster de muzica discreta ar completa peisajul spre o realitate intangibila.
A incetat a ma mai suprinde superficialitatea noastra catre sine. Refuzam o privire discreta in noi sa aruncam astel decadem in minciuni sprijinite de frica unei adevarate cunoasteri. Exista insa o portita, cum va trece timpul, oameni precum eu, precum tu precum multi altii vor disparea incet.tot ce va ramane va fi concluzia stupida ca s-a putut. Sper sa ma insel in aceasta privinta. Pana atunci asculta firul.

Advil

Neputinta.O galaxie, o formula generala ce se aplica precum numarul de aur in orice detaliu nesemnificativ al vietii noastre banale.Speram , obisnuiam sa sper la o complezenta intre cele 2 mirifice, la impletirea a 2 idealuri magnetic opuse.Speram infinitul cat si vidul.Si ce bine faceam…si ce cald era acel puls imbietor al unui viitor aburind de oportunitati imaginare.Rand pe rand, cad.Rand pe rand, le daram.Din prostie.Din neputinta mea de a intelege cel mai apropiat lucru mie.Nu am putut percepe fiinta aceea atat de cunoascuta…n am putut a ma intelege.In acest proces oarecum sfasietor, am incercat sa reaprind flacara deja stinsa din mine, sa sper iar, dar precum un om supus unui innec lent , n am mai ajuns la acea gura de aer.Este esential visul ,ajung sa cred, nu traiesti cu el, traiesti prin el…el te face, te face sa vezi ziua de maine, te face sa asculti susurul unui creion pe hartie.Este mai mult decat o simpla speranta.Este o fiinta competenta de a-ti da speranta oricat ar fi de desarta in orice moment.Daca analizam putin aceasta mediocritate a fiintei umane ne dam seama ca tot ce traim noi este ori o simpla iluzie ori o nazuinta catre anuminte vise.Acele vise sunt precum aerul pentru noi,whiskeyul pentru betivi sau precum insulina pentru diabetici.Nu ai cum sa le ocolesti.Tot ce faci este in si pentru acel scop aparte.Scopul tau.In momentul in care ai peirdut scopul inveti sa plutesti.In deriva spre un grotesc necunoscut si fara speranta unei fericiri aparte.Fara acea vrere neobisnuita dar atat de grandioasa.

De fiecare data cand scriu, simt o impuritate a sufletului meu disparand.Simt cum se scurge domol un fir presarat de laturi din mine spre, nu stiu incotro.Accept si zambesc.Speranta imi revine, o imensa puritate in sentimente ma cuprinde si incep a simti adevarata valoare a fiecarei stari in parte.Ajung sa cred ca inlantuirea acestor sentimente ajunge spre mine precum raul necesar pentru realizarea binelui.Nu cunosc daca ce cred acum este bun sau nu, doar constat ca simt o putere revenindu mi in gand…

Nu am cuvinte

Stii cum e sa te simti cea mai joasa spetza?Stii cum e sa gasesti atat gresit in tine incat sa pocnesti precum un balon sub presiune?Daca stii esti incercat.Daca nu, mai ai mult pana a simti intr-adevar sarcasmul vidului interior.E o negura, un vis , iti zambeste amar , da un chiot de furie daca indrazneste spatele sa i-l intorci.E un nemernic.Dar e al tau.E din tine, cu tine, in tine.Se insinueaza ca un sarpe chemat de mirosul imbietor al sufletului tau in durere.Aduna speranta in drumul sau catre spiritul tau, creste, acapareaza totul precum o gaura neagra fara scrupule.Nu-i e rusine sa ti arate adevarul.Nu-i este rusine sa ti spuna ca tot ce stii este gresit.Nu are jena sa ti usureze viata.Nu.Vine sa distruga, sa pangareasca orice fir de speranta ramas din imaginea deja inghitita a eului tau zbierand in chinuri apocaliptice.Aspiri catre o usa intre deschisa dar nu se zareste decat un mare gol, imensitate oarba a lucrurilor de mult uitate.Tipi, plangi in atrocitatea durerilor tale, speculezi orice asemanare a chipului ei in mintea ta deja acaparata de o ceata densa.Si stai, uiti incet incet, speranta se metamorfozeaza agale in resemnare, tot ce ti ramane este pustiul…

A fost

Cuvinte alese

De mine culese

Intr-o srachina de gand

Asternute pe un singur rand

Te fac sa vezi, s-auzi

Sa speri, sa surazi

La imaginea efermera

Inserata de a lui prezenta.

Schimb

“Talentul Literar se masoara in capacitatea unuia de a transpune sentimente in cuvinte.”

`

Imi vreau visele inapoi.Si le vreau acum.Nu crezi un lucru oricat ar parea el de banal pana nu ti se intampla si tie…nu intelegi ce insemna cu adevarat, nu surprinzi esenta cea mai profunda pana nu dai tu cu capul acolo.Asta e o concluzie ce a reiesit cu foarte putina tragere de inima…Imi amintesc ca erau vremuri in care tot ce aveam era imaginatia…un viitor indepartat in care mi se intampla ceva care urma sa-mi schimbe viata.Cel putin asa credeam eu, si sunt mandru ca reuseam sa ma insel cu atata convingere.Pare stupid dar tanjesc dupa un asemenea moment.Doar unu care sa-mi aminteasca de acea perioada…Unul va fi de ajuns caci, mai mult de 1 si dominoul cade sub greutatea prafului.Acum totul pare diferit.Poate chiar este diferit.Omul nu este multumit niciodata cu ce are.Defapt exagerez, intr-adevar sunt momente in care te simti implinit dar cred ca toti stim cum acele momente sunt spulberate asa de usor.Insasi constientizarea starii de fericire duce la nefericire.Nici varietatea nu este o solutie caci inevitabil iti vei cere stabilitate care iar excesiv va cere o mica variatie…Cum combini asa ceva?Cum indraznesti tu sa speri ca poti echilibra toate acestea…Fara resentimente…fara prejudecati…fara mustrari de constiinta, ei bine asa ceva imi este peste puteri si nu inteleg ce se intampla in momentul in care dai gres, nu imaginez nici momentul in care o nimeresti din noroc sau nu…prin urmare sunt perdut undeva departe…punandu-mi intrebari care dupa cum vezi imi complica viata mai mult decat mi-o explica.Sunt mai mult decat curios sa aflu cum vad altii aceasta problema…?

Aliment

Se simte tare ciudat.Te duce acolo, susur interior al propriei gandiri iti impune o liniste asurzitoare.Ai impresia ca reflectezi.Gandesti.Nu.Gandesti prea mult.Cu fiecare tasta apasata imi dau seama ca gresind am aflat cum sa nu gresesc.Asudand am gasit drumul catre aer curat.Nu face asa, nu gandi in momente in care pana si ultimul fir de “apa minerala” din tine spera , implora sa simti, sa aflii fara sa filtrezi prin prisma ta atat de aburita.Agale cauti raspunsuri la intrebari atat de inghetate.Cauti lucruri care unei minti par rationale dar unui suflet stupide.Cum vrei tu sa izbutesti a gasi propozitie unui sunet necuvantat.Cata absurditate ascunde speranta ta care la urma urmei o gasesti desearta in adancul tau , speranta ce ti alimenteaza vrerea de a afla,de siguranta.Amputezi ratiunea, diseci existenta si aflii adevaraul…nu ai cum sa fi sigur in asa ceva.Vorbind cu un invatat in aceste arte ti ar rade in fata precum rade un copil mic de originalitate.

Daca exista un lucru invatat in ultimul timp este acela ca(,desi se contrazice cu multe dintre parerile mele, poate chiar mottourile mele,)ce ti-e dat nu poti ocoli.Glontul destinat tie nu va lovi nicio alta soarta.Nu va pleca din alta pusca si nici nu va intalni zana maseluta pe drum.Nu invinui oameni pentru acte exceptionale , ia aminte insa si modeleaza-ti destinul.Fa ce esti obligat sa faci, si mai ales ce nu esti obligat.Spera ca maine vei stii ce sa speri mai departe.Iubeste precum maine ai fi un altul.Desigur, toate aceste aberatii aruncate aici sunt jucarii pentru mintea noastra.Nu.Pentru ce este in mintea noastra, in spatele ei.Mintea este doar invelisul superficial si mai ales instabil.Si cat noroc avem de instabilitatea ei…Bucura-te cand ai voie sa fi trist si fii bucuros cand nu ai voie.Emotiile vin singure fara avertizment.A incerca sa le controlezi, sa le manipulezi e genocid pentru singurul tau aliat in lupta asta..pentru tine.Imbratiseaza-le cat poti tu de calduros chiar daca sentimentele astea te transforma intr-un cartof, sunt ale tale.

In pofida tuturor spuse mai sus sunt de parere ca din cauza marelui dezavantaj al nostru, al tuturor, traind intr-o lume atat de reala, incruntata, trebuie sa aduni,sa acumulezi emotii,sperante,dezamagiri, si sa folosesti aburinda minte care te ghideaza foarte bine intr-o lume rationala.Totul este un joc foarte complex dar deloc complicat.Ai doua unelte, inima si capul alternanta lor iti da culoarea.Nu te teme de viata, oricum nimeni nu a scapat viu din ea

** Apa Minerala** purtam o discutie cu unul dintre marile spirite dintre noi iar acesta asemana spiritul sau cu un fum interior, paralela la spusele lui viziunea mea este cu apa minerala.Prin asta ar trebui sa se inteleaga mai sus.

Pierzi sensul

Am pierdut sensul. Sensul atator lucruri incat nici eu nu le mai stiu numarul…Oricat de negru ar fi un lucru, oricat de gri ar putea parea o situatie, o existenta omul se adapteaza.Aceasta e o teorema fundamentala a existentei noastre, am observat insa ca te obisnuiesti cu o anumita stare daca aceasta persista un timp foarte indelungat.Se lipeste de tine si devine fragment al normalitatii de zi cu zi.Pierzi contactul cu repulsia initiala fata de acel “nou” acea stare atat de ciudata ce ti parea la inceput foarte neobisnuita.Constiinta imbratiseaza gandul cu speranta ca va trece.Apoi cand de-odata totul revine normal, la starea primondiala de echilibru un abur greu se simte in respiratie.Esti confuz si nu stii de ce.Ceva pare nenregula chiar daca totul merge snur.Aici e clar vina ta.Ai fost atat de speriat de acea pasa proasta incat ai imbratisat-o cu atata dragoste precum ar fi fost cea mai mare fericire.Acum nu mai distingi alba de neagra si totul e un ritm asurzitor de sunete alambicate.Ratiunea te roaga sa arajezi lucrurile iar constiinta iti spune sa te calmezi.Astepti cu mult calm superficial o redresare a universului care sa ti ofere posibilitatea de a gandi iar.Vantul bate , apa trece iar tu neclintit astepti sa ti cada destinul in cap.Nu astepti in van.Inveti in tot timpul asta, cugeti,faci tot ce faceai si inainte dar o parte din tine sta si reflecta asupra unui abis necunoscut.Cand iti intorci privirea spre aceasta mica parte distanta ajungi sa o vezi deconectata,afundata oarecum in algoritmi prea grei pentru a incapea in asemenea loc.Tanjesti la o mica atingere a acelor cugete dar obtii doar un refuz politicos.Mintea nu mai e de partea ta, cat despre constiinta, a intors armele de mult in acel mic teritoriu al mintii tale.Te framanta, te cheama , te vrea.Dar tu ocupat cu nimicuri existentiale amani, amani iar pana ce probabil se va plictisi a te tot chema.

Singura cale din aceasta lacuna a sensului este ,nu, nu stiu care este.Daca stiam acum era totul normal.Pot sa banuiesc insa ca un moment de autoritate suprema asupra corpului meu va rezolva lipsa din mine sau voi apela la singurul raspuns care nu da gres niciodata.Aceasta varianta se dovedeste infailibila intr-un mod sau altul oricare ar fi problema: las timpul sa rezolve…Dar cum viitorul exista doar in mintea mea nu voi permite existentei mele sa atarne de o posibilitate mai mica ca cea de la 6/49.Momentul este acum ci nu maine, nu poimaine, aceste repere exista doar in gandul meu, in imaginatia mea…nu vor exista niciodata nicaieri altundeva.Despre aceasta voi mai scrie in momentul in care voi crede ca am inteles suficient de mult.

Dam cu Zarul

N am mai scris de o gramada de timp. Poate n am avut inspiratie poate n am avut tragere de inima sau poate am fost distras.Poate pur si simplu m-a prins din urma inutilitatea.Totul devine nefolositor intr-un sfarsit pentru cineva sau pentru ceva insa eu nu am voie sa mi gasesc inutilitatea inca, nu inca.Era o perioada in care credeam ca daca stau si ma gandesc, imi limpezesc mintea de toate atrocitatile de partea cealalta a ferestrei mele voi ajunge sa intelg mai mult, sa vad mai clar si nu in ultimul rand sa mi gasesc un scop.Se pare ca m-am inselat.Adanca eroare.Nu mi permit sa ating nici macar nu gandul ideea ca voi gasi un scop in viata care sa le subjuge pe toate celelalte si care sa fie unul real, nu doar rod al imaginatiei mele bolnavicioase subjugata astfel mintii care cere deziluzionata un raspuns salvator pentru continuarea existentei mele impovarate.Sunt ca un alcolic caruia i-ai luat bautura din fata.Cu privirea fixa, ochii atintiti in gol si mana tremuranda ce cauta molesita ultima urma a unei sticle.R-e-f-u-z  a-mi gasi o scuza prin care sa mi motivez si sa mi orgaizez viata.Prin asta inteleg ca nu concep a-mi gasi un motiv care la momentul actual ar fi cu siguranta inventat pentru care sa lupt o tinerete apoi sa realizez ca nu este ceea ce am vrut. Pe de alta parte, mintea mea nu ma va astepta sa ma trezesc din somnul asta adanc.Trebuie stimultata constant caci nu voi permite lancezirea ei,ar insemna un dezastru pentru mine. Intodeauna dupa o asemenea cadere de moral ai un zambet tamp care ti da de inteles ca flacara din tine singura flacara care nu se va stinge niciodata si anume licaritul acela timid al sperantei iar a incendiat garajul.Pentru cei care raman fara speranta pentru cei care se cred cauze pierdute sau pentru cei care ajung sa creada ca nimic nu are sens, nu stiu ce cuvinte as putea lasa in urma pentru ei. Nu am fost niciodata in asemeanea postura, de fiecare data cand eram la acea granita a pierderii sperantei m am redirectionat deoarece ajunge ce mi se intampla in viata reala daca mai am si mustrari interioare atunci nu voi putea face fata unui asalt din 2 parti opuse.

Sa fiu sincer acum, postul acesta nu are insemnatate, nu ajuta pe nimeni.A ba da, ma ajuta pe mine.Sunt un egoist.Acest post nu a avut niciodata suflarea pentru a fi de folosul altcuiva inafara de mine, m a ajutat doar pe mine sa scap de venin.Exista, este creat din si pentru mine.Nu straluceste pentru altcineva decat pentru cei ce vor putea intelege aceste cateva stupiditati la urma urmei care tocmai au fost aruncate din mine.

In continuare dam cu zarul…sa vedem ce mai iese.Asta este frumusetea tuturor lucrurilor.Acum cateva zile am auzit o persoana spunand ca cel ce stie ce va face peste 2 ani, cel ce spune uite peste 2 ani voi fi acolo si voi face asta, prin urmare acum trebuie sa fac asta asta asta…este un baiat istet.La inceput am crezut ca are o samanta de adevar.Dar apoi rumegand putin am ajuns sa cred ca se inseala.Daca ar fi sa dam o definitie vietii am numi-o un lant de intamplari haotice legate printr-un fir mladios si subtire de matase.Acest fir reprezinta destinul.Acum,sunt milioane de intamplari ce pot altera cursul infinit al vietii dar doar 1 si numai 1 are loc in acel singur moment.Tu care incerci a-ti cladi viitorul pas cu pas nu gandesti ca defapt cladesti un castel din fire de praf?Nu intelegi ca simpla adiere a unei respiratii prea apropiate vietii tale minuscule iti poate dobora tot rodul muncii tale?Nu spun ca este bine sa fi un cretin fara absolut niciun plan in viata.Nu spun nici ca nu e bine sa fii cretin.Spun ca este relativ totul in ochii mei.Depinde de ce vrei sa faci, ce vrei sa simti, ce vrei sa intelegi.Nu poti ondula sfarsitul unei adieri de vant ca sa ti stearga urmele de pe nisip.Pentru a conchide, orice lucru are partea sa buna, planul poate are in majoritate parti bune dar ca orice alt detaliu ca orice alt graunte infim din viata trebuie sa aiba masura.Nu incerca sa planifici ce bucurie iti aduce doar prin surpriza.Da cu zarul.

Ce nu reusesc

Nu reusesc niciodata sa trec peste lucruri ca si cum as zbura peste ele.Nu reusesc niciodata in ciuda unor dificultati sa vad si alta parte a realitatii, partea aia luminoasa.Ce vreau sa spun este ca daca stai sa te gandesti seara…te gandesti pur si simplu la ce ai facut in decursul zilei iti dai seama ca ai gramezi de regrete.Acum sa fim seriosi, mici regrete minuscule, microscopice…in aproape orice moment ai fi putut face altceva ori mai productiv ori mai amuzant ori mai folositor.Acum nu am de gand sa ma plang in privinta asta…nicidecum.Asa este faurita lumea…asa este gandit timpul..Intodeauna sa ti dea un motiv de a trai chiar si in cele mai adanci tristeti.Genial.Nu am sa incerc de asemenea sa traiesc o zi gandindu-ma la fiecare actiune…e o tampenie…nonsens.Orice ai face nu poti avea o zi perfecta.Ouch, ce trist suna asta.Cu toate acestea poti avea o zi in care sa pierzi cat mai putin timp, sa castigi cat mai mult..asta se numeste o zi a naibi de buna.

O concluzie care o pot garanta derept adevarata este aceea ca nu ai de ce sa te plangi.In orice situatie te ai afla nu ai de ce sa te plangi..Intr-adevar se produc multe nedreptati dar cateodata intervine mana destinului…asa ti-a fost scris, asa a fost sa se itample ori asa ti ai asternut tu..iar acum dormi.Nu trebuie sa te gandesti de ce ti s a intamplat tie asta ci trebuie doar sa te gandesti ce poti face cu timpul care ti a fost pus la dispozitie.Mai clar de atat nu se poate.Nu pierde acest timp oferit cu nimicuri…nu stii ce ai putea scapa printre degete plangandu-ti de mila…Suna a porunca din cartea sfanta ce am scris eu mai sus…Suna dar nu este,din punctul meu de vedere este complet adevarat.

Timpul este o entitate ce nu poate fi ori cantarita ori masurata.Secunda, minutul, ora si tot asa sunt doar nascociri…Adevaratele valori ale timpului nu le poti defini.Este in acelasti timp o minune, un dar cat si o piatra de gat aceasta clepsidra.Te face sa pretuiesti orice dar te face sa le si duci dorul…Poate fi de partea ta sau poate fi impotriva ta.Din cat incerc sa patrund mai mult in tainele tuturor lucrurilor, din ce incerc sa gandesc mai mult imi dau seama ca defapt nu exista un raspuns concret.Nu exista 2+2=4.Nicidecum.Nu vei afla niciodata o formula de urmat care sa ti asigure mai mult timp sau 1 minut in plus fata de toata lumea.Este o concluzie dureroasa care s-ar putea sa nu fie adevarata chiar daca nici despre acest “adevar” nu stim exact daca exista…In concluzie nu incerca sa gasesti raspunsuri care nu ti-au fost date spre a le intelege.Nu cauta sa intelegi timpul in toate secretele sale pentru ca ce vei pierde este exact ce cautai…Acestea sunt concluziile pe care le-am tras poate superficial…Pana imi voi da seama de scop(si am o presimtire ca nu se va intampla) ami scriem din cand in cand…doar cand ne lovim la cap.