Nu…am vrut atat de mult sa ma aflu in acel punct in care pot contura fara sa ating un portret, in care mi pot imagina fara sa fiu constient absolutul. Nu pot sa mi gandesc imensitatea in rezonanta pionezelor din talpa . Nicidecum nu pot sa mi petrec minutul in cazanul dispretului. Mazga…asta mi sugereaza. E un loc in care nu vreau sa ajung, o coordonata pe care nu vreau sa o imbratisez dar imi pare ca euforic m am avantat in adevarul mlastinos intr-adins si constient de obscuritatea luminii de acolo, constient de agonia inchisilor. Am fost astfel sortit unui destin temporar fumuriu, unei reprezentatii grotesti ale proprie-mi persoane. Cu toate acestea cred din adancul existentei ca nu mi doresc evadarea…nu mi doresc fuga ori capitularea. De ce? Cine n-ar vrea sa fie martorul crimei perfecte?
Ce faci cand susurul inconstientului nu te mai sprijina? Cum ataci imaginea ce nu ti a fost nascuta inca? Poate o reminiscenta a unui trecut aprent grandios dar in realitate anecdotic in viziunea si experienta ta, iti va sopti o urmatoare carte.Poate nu a existat niciodata. Plasmuirea mintii tale pare a crea fiare iar ochii tai intra in conflict armat cu tot ce mintea-ti impune. Esti oarecum tintuit insa cu putina imaginatie libertatea de miscare-ti va revela o cale oarecum mijlocie, fara a fi prea abrupta nici plina de grohotis.
Am fost ireversibil distras de la a mea lume, ma voi intoarce la sah cu norii.
