Nu vreau nimic spectaculos astazi. Vorbesc din perspectiva unuia ce aboleste obisnuinta si arunca in aer integritatea. Sfarm triumfator caramizi ce alteori mi-au fost stalpi, ating flori ce poate sunt scrise in carti negre. Nu retin nu-i asa? Nu mi amintesc acea litera fluorescenta si nici acel sunet al genezei. Ce poate fi mai trist decat a mea enigma in privinta propriei identitati?! Invat la scoala tot ce mi trebuie pentru a nu supravietui si totusi insist in a-mi lua cursuri de societate si de comportament. Le urmez cu prezenta ireprosabila si atentie nebuna. Invat ca sunt slab. Mai invat ca nu exist deasupra si nici in comparatie cu ei. Sunt intr-un univers paralel ce vad ca isi incearca sarcasmul pe mine. Incercari grele imi pune in timp ce stau in ploaie si incerc sa mi dau seama unde sunt. O batjocura mai stridenta si o amorteala mai adanca rareori.
Dar se pare ca mi-a venit tramvaiul… vorbim acasa.
