Tu.Transparenta. Esti asa de sfidatoare, tu vaza. Goala, despuiata mi te prezinti, la fel de vulgar imi zgarii simtul, lasi dare pulsatile in sentimentul meu. O vaza goala descriu. Un asemenea obiect se intinde in fata-mi. Inconstienta de calitatile ei si mintita cu privire la defecte, zace senina pe o masa nesfarsita. Atat de pura aparent, atat de nemiscata de orice curent ce ar putea sa o umple, atat de simpla. Agonizeaza solitara in aceasta mare de flori, apa, orice minunatie ce ar putea-o umple si inferici.Dar nu, trufasa raspunde parca ranita dupa o teza perfect limpede, surda parca la argumentele divinatii. Refuza prin a se inchide, se incumeta prin a plange.
Normalitatea o ajuta, colectivul o propulseaza, ignoranta parca fata de abisul ce o devoreaza din interior, se rasteste la vocea agapica si o urmeaza pe cea rational-sinucigasa. Indopata de reclame proaste si de concepte straine gandirii, continua masacrul asupra propriei existente, fara a cunoaste durere, fara a gusta remuscare. Compatimirea este absurda, glasul ti-ar fi inutil intrucat ce dumnezeu…e o vaza. Vocea ta doar ar produce mici vibratii la suprafata sticloasa, apoi acestea n ar mai ajunge in acel loc unic, unde asternut in praf, zace nimicul.
Evoci curiozitate in prima instanta, o indignare completata de o speranta morbida apoi , finalizand cu un esec de intelegere, vaza. De ce nu ai sinonim? Glastra, ai doar atat de multi adepti… ai atat de multe forme incat mi-e imposibil sa nu te gasesc in a mea viata. Invadezi ce-i mai sfant… imi omori cautarea si mi sugrumi sansele de a gasi. Avand acestea, exista oare un element ramas neinfectat? Exista oare acea plinatate absoluta? Caut in van un fir al unei foste adieri de vant, fir ce ar urma viata sa mi-o calauzeasca, caut anevoie si fara graba, continuu si cu sarguinta.
Am ramas la tine glastra, tu si cu stratul subtire de satin gri asternut in timp. Nu Nietz, o suprafata ce nici simulare nu cunoaste.
