Ascuns in negura lor, miros in stanga si in dreapta, imi fac loc subtil din coate si inaintez catre ce cred eu ca este maine. Ascult insomniile unui glas ragusit acompaniat de vibratiile unei imaginatii insangerate. Ma prefac a fi pasiv insa fortificatiile echilibrului meu sunt fortate iar un muget straniu patrunde in catedrala,nevazut. Isi incepe exorcizarea, singurul scop al devastatoarei sale existente sperand declinul universului de mine creat. Fenomen de altfel cotidian si evident trivial de la un punct in colo. Letargic ma opun constient fiind de ineficienta atacurilor asupra mea. Nazuinta catre suprematia armoniei imi impune o oarecare retragere din larma, ma obliga sa accept durerea precum o realitate si ma invata rabdarea. Erodat de vartejuri asurzitoare de cuvinte si impulsuri ma predau unui abis al mintii si ma deschid catre interor pentru a fi inghitit.De mine.
Urmez apoi agale cararea catre apusul suferintei bucuros si increzator in drumul asternut in fata-mi.
Un comentariu
te iubesc ciudatule>:D<